Skip to content

Jiu Jitsu Brazilian – Superputerea copiilor

Exista foarte multe beneficii ale unui astfel de sport pentru un adult, insa cand vine vorba de un copil, datorita acestor beneficii, devine ceva mai mult… o SUPERPUTERE.

MISCARE

In primul rand sa incepem cu ideea de miscare, ca si beneficiu. In ziua de astazi, intr-o societate unde copiii nostri fug intre activitatile intelectuale de la scoala, la un aftershool si dupa, obositi, acasa pentru teme, dupa care in putinul timp ramas intra comfortabil la niste jocuri video/desene la TV, o societate in care nevoia de miscare a celor mici a devenit condamnata, iar noi, romanii, suntem numarul 1 la obezitate infantila in Europa, nevoia de sport si de miscare a copiilor NU ar trebui neglijata.

FAIL AND TRY AGAIN

Un astfel de sport le induce celor mici ideea de fail and try again, adica invata sa treaca peste micile obstacole sau micile esecuri. Multi copii devin reticenti la a incerca lucruri noi sau de a incerca sa se provoace pe ei insisi in diverse situatii, doar de frica esecului. Pe cand in cadrul unui sport de contact, in ciuda repercusiunilor fizice, inveti exact asta, ca poti sa gresesti si o poti lua de la capat oricand, incercand din nou si din nou pana cand te imbunatatesti si reusesti.

COEFICIENT DE INTELIGENTA

Imbunatatirea coeficientului de inteligenta este un lucru crucial pentru orice copil, iar in dezvoltarea acestuia trebuie introduse activitati ce ajuta la cresterea acestuia. Studiile au aratat ca primele 3 lucruri ce cresc nivelul de IQ la un copil sunt: invatarea unui instrument muzical, un sport, o limba straina. Si acum va intreb eu, ce poate fi mai potrivit decat sportul supranumit “Sahul Sporturilor de Contact”? Sportul care imbina atat miscarea, cat si partea de inteligenta strategica.

DISCIPLINA

In cadrul unui sport de contact disciplina este un element ce trebuie introdus in viata multor copii, inca de la varsta de 6 ani. Acestia inteleg ca intr-o sala de arte martiale, acolo unde exista si invatare, si distractie, trebuie de asemenea sa existe disciplina. Un set de reguli stricte si clare, ce ne invata sa ne respectam si ne formeaza parte din caracterul nostru.

INCREDEREA IN SINE

Un copil care face sport de contact, cu atat mai mult unul care si concureaza intr-un astfel de sport, invata toate aceste lucruri, dar increderea de sine este un atu extrem de important in societate pentru orice copil. Un copil cu incredere de sine, poate relationa altfel cu copii din jurul sau, poate relationa altfel chiar si cu adultii, profesorii sai etc. Dar cel mai important este ca poate infrunta o confruntare sau o situatie de bullying intalnita in viata sa. Fiindca sa ai incredere in tine sa iti infrunti agresorul este una, dar chiar sa stii sa te si aperi este cu totul alta poveste.

In incheiere, daca un copil dobandeste aceste 5 atuuri (Miscare, Fail and Try Again, Crestere IQ, Disciplina si Increderea de Sine) va avea intotdeauna un avantaj enorm in fata celor din jurul sau.

O SUPERPUTERE